Amploarea descoperirilor stiintifice in domeniul biotehnologiilor, al geneticii, a facut ca societatea sa evolueze; astazi se poate descifra structura ADN-ului, exista alternative de reproducere, cercetari pe celule embrionare, vorbim despre terapie genica. Toate acestea, insa starnesc si o serie de controverse in ceea ce priveste aspectul bioetic. In prezent, exista o diversitate mare de opinii atat pro, cat si contra vis-?-vis de probleme cum ar fi: clonarea, testarea genetica, eutanasia si suicidul asistat medical, transplantul etc. Desi, legat de aceste teme asistam la un pluralism al opiniilor, totusi, ceea ce caracterizeaza global societatea in care traim este o stare de confuzie, de dezorientare morala, data de faptul ca multe din argumentele pro sau contra anumitor probleme expuse deja, nu au un fundament real, care sa poata sta in picioare si in alte societati. Ne dorim sa detinem un adevar moral iar conflictele in acest plan se duc pentru a universaliza si a institutionaliza ceea ce am considerat ca reprezinta acest adevar moral. Dar, sa nu uitam ca exista societati diferite, cu istorii, traditii si culturi diferite, incat aceasta universalizare este imposibila daca ea se bazeaza numai pe argumente seculare. Ceea ce intr-o societate este moral acceptabil, in alta nu este. Cateva exemple ar putea fi sugestive in acest sens.
Daca privim catre istoria Romei antice, observam ca perceptia vis a vis de nastere, descendenti, persoana umana in general este cu totul diferita de ceea ce am fi fost tentati sa credem. La nastere, copilul era recunoscut de tatal sau daca acesta il ridica de jos (acolo unde statea dupa nastere, impreuna cu mama sa) si afirma ca acela era copilul sau. Daca se nastea o fata, aceasta era "expusa", adica aruncata sau inecata in rauri; daca era baiat, el era examinat si numai cei vigurosi erau recunoscuti. Acest lucru era considerat moral acceptabil la acea vreme, avand drept argument nevoia societatii de oameni puternici, viitori razboinici. In mod similar, acelasi lucru s-a intamplat si in Grecia Antica.
Ceea ce, in acele societati politeiste la acele vremuri era moral acceptat si acceptabil, ca un lucru firesc, astazi denumim pruncucidere, pe considerentul ca viata este sacra, ca persoana umana are drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la viata. Aceste argumente nu pot fi (aparent!) contracarate de unul precum necesitatea unei societati (argument ce astazi il putem asimila teoriei utilitariste). Am spus aparent, deoarece contraexemple ale vremurilor in care traim vin, din pacate, sa ilustreze acest lucru.
De exemplu, in China este restrictionat prin lege numarul maxim de copii pe care ii poate avea un cuplu (un singur copil), aducand drept argumente suprapopulatia si nivelul socio-economic. De asemenea, in timpurile comuniste, in Romania, era interzis avortul, nu pe principiul sacralitatii vietii, ci datorita nevoii de crestere a indicatorului de natalitate!
Deja, din aceste doua exemple, avem in fata o balanta realizata pe ceva ce nu ar putea fi vreodata masurat, cantarit sau comparat!
In ceea ce priveste sfarsitul vietii ? si aici, din pacate, exista tendinta unui argument utilitarist. Unele tari (de exemplu statul Oregon-S.U.A., Olanda) accepta o anumita forma de eutanasie din considerentul respectului demnitatii umane, al milei, al suferintei; in alte tari, in care eutanasia este interzisa, in dilemele vis-?-vis de acceptabilitatea acesteia, se aduc totusi argumente utilitariste, cum ar fi, de exemplu, resursele economice scazute din sistemul sanitar, raportul cost-beneficiu: ce beneficiu se obtine in raport cu cheltuiala enorma efectuata doar pentru mentinerea unui om in stare vegetativa persistenta, legat pe viata de aparate? Surprinzator, intr-adevar, nu exista interesul pentru suferinta sau demnitatea persoanei (nu se aduce acest argument), in schimb, rationalizarea resurselor este criteriul forte (cu acei bani cheltuiti pentru cel legat de aparate, care, probabil nu-si va mai reveni niciodata, s-ar putea salva alte vieti). Iarasi, se pune un pret pe viata, i se atribuie o masura cantitativa!
Legat de eugenie, cu totii stim si condamnam ceea ce s-a intamplat in Germania nazista, cu privire la experimentele pe fiinte umane soldate cu consecinte tragice, in vederea crearii "rasei pure". Totusi, astazi se tinde catre acceptarea avortului daca fatului i se detecteaza malformatii (deci se va naste cu un viitor handicap), se marginalizeaza in loc sa se incerce integrarea sociala a celor cu dizabilitati, folosindu-se, de asemenea, argumente de ordin utilitarist.
Si mai exista inca tari in lume in care pedeapsa capitala este acceptata si practicata!
Tot din ratiuni ce tin de argumente seculare exista tentatia de a nu mai vedea decat scopul, fara a ne interesa etica mijloacelor de obtinere; de aceea, multi au vazut in stirea "Mama la 67 de ani!" numai o performanta extraordinara, fara a-si pune nici macar pentru o clipa problema acceptabilitatii morale. In ziare gasim anunturi de tipul: "Ofer rinichi ? 35.000 euro, negociabil" si suntem fericiti ca am gasit un rinichi sau ca cineva a facut rost de bani, fara a constientiza ca ceea ce caracteriza anterior actul de donare de organe, altruismul, este uitat demult! In Romania se da o lege a transplantului fara a se trece prin filtrul etic, atat de necesar; ulterior se revine, datorita unor "presiuni morale", dar fara a se constientiza, de fapt, importanta unor criterii etice.
Asadar, din exemplele expuse, reiese faptul ca o morala universala nu poate fi fundamentata exclusiv pe argumente seculare, ar fi ca o teorie a "formelor fara fond". Nu putem asimila sau atribui morala unei culturi sau unei preferinte sociale sau istorice. Dezorientarea morala e rezultatul pluralitatii viziunilor morale seculare.
Dupa cum afirma Profesorul H. Tristram Engelhardt jr. in Fundamentele bioeticii crestine, "raspunsurile moralei seculare raman vagi si niciodata definitive". In acelasi timp mai remarca faptul ca "societatile posttraditionale sunt caracterizate, in general, de separarea dilemelor etice urgente, de calauzirea morala nonprocedurala accesibila."
Dar, totusi, poate exista un fundament universal valabil al bioeticii, vreun argument care sa fi stat, sta si va sta in prima linie in dilemele morale?
Bioetica se bazeaza pe anumite principii fundamentale, cu radacini adanci in morala crestina: a face bine, a nu face rau, principiul dreptatii si echitatii. Corespondente ar fi: iubirea fata de aproape, altruismul, egalitatea in fata Divinului. In acelasi timp, religia crestina a fost singura care s-a preocupat si de o calauzire a individului catre o viata morala. Sigur ca valorile morale individuale difera atat ca fond, cat si ca importanta, dar nu credem ca exista o persoana care sa nu aiba o valoare sau sa se impotriveasca unei valori crestine.
Bineinteles ca nu exista o religie universala, dar in fiecare religie se regasesc iubirea si respectul fata de fiinta umana, fata de aproape.
Fara a sustine ca valorile religioase detin adevarul moral universal valabil, credem ca rolul de indrumare morala pe care acestea il au este de o importanta covarsitoare in gasirea unui punct comun spre iesirea din dezorientarea morala la care asistam.
Sigur ca si asupra bioeticii crestine ar putea veni contraargumente de ordin istoric (inchizitia) si lipsa argumentelor religioase vis-?-vis de cercetarea embrionara (care nu au fost prevazute in nici o scriere dogmatica). Dar, in acelasi timp, numai pe argumente seculare, nu se poate fundamenta o bioetica universala.
Bioetica nu reprezinta un obstacol in calea progresului stiintei, ci un echilibru in avantul cunoasterii, izvorat din grija pentru oameni, din iubirea si respectul fata de fiinta umana.
Orice act indreptat spre umanitate trebuie sa aiba la baza principiile eticii crestine: iubirea fata de aproape, altruismul, trebuie sa respecte demnitatea umana si dimensiunea crestina a existentei sale si nu trebuie sa reprezinte satisfacerea unor necesitati de ordin social, politic sau economic.
Bibliografie
[1] Astarastoae V., Trif B.A., Essentialia in bioetica, Ed. Cantes, Iasi, 1998;
[2] Engelhardt H.T.jr., Fundamentele bioeticii crestine. Perspectiva ortodoxa, Ed. Deisis, Sibiu, 2005;
[3] Engelhardt H.T.jr., The Foundations of Bioethics,editia a doua, Oxford, New York, 1996;
[4] Manea T., Prelegerea IV, capitolul IV.1 Lumea ca perceptie si nu ca reprezentare, Iasi, 2005.
anunturi
