Danut Toplicianu Medic de familie, absolvent al Facultatii de Teologie, doctorand in medicina, Vinatori, Neamt;
e-mail: colegium@iasi.mednet.ro.
Cetatea Vaticanului este o entitate statala ce-l are ca suveran pe Papa, fiind condusa practic de Cardinalul Secretar de Stat, in timp ce Sfantul Scaun este o institutie ecleziastica care i se suprapune, avandu-l in frunte tot pe Pontiful roman ca succesor al lui Petru, "Printul Apostolilor" si Pastor al Bisericii Catolice. Papa Pius al XX-lea se adresa clarificator corpului diplomatic in 1949 spunand: "Nu este oare semnificativa increderea atator sefi de stat care va trimit in calitate de ambasadori pe langa Sfantul Scaun apostolic, in acest stat al Cetatii Vaticanului a carui importanta nu poate fi ilustrata prin statistici, nici masurata prin intinderea teritoriala si nici evaluata prin forta armatei sale? Ce este teritoriul pe care v-ati reunit daca nu un punct imperceptibil pe glob si pe hartile lumii? Dar in ordinea spirituala el ramane un simbol de inalta valoare si de extensie universala intrucat reprezinta garantia independentei absolute a Sfantului Scaun in desavarsirea misiunii sale in lume".
O serie de date generale ar fi utile pentru conturarea a ceea ce reprezinta Vaticanul. Vaticanul este un comunicator de mare vizibilitate prin cele sase sute de mii de documente pe care anual le elaboreaza; amplitudinea sa simbolica, in pofida insignifiantei fizice il face interesant si chiar fascinant pentru cele 170 de state cu care are relatii diplomatice; de asemenea, este prezent in 350 intalniri internationale pe an unde vocea i se face auzita si adesea si indemnurile urmate. Nici o problema majora a lumii in care traim nu ramane neanalizata si fara solutie. Evanghelia este remediul pe care aceasta entitate geospirituala il propune pentru situatiile critice cu care societatea umana se confrunta. Papa Ioan Paul al II-lea si-a inceput pontificatul in 1978. Era un om care traise in mod direct aspecte ale evenimentelor complexe si tragice ale secolului XX. Multe din ororile care au caracterizat acest segment istoric l-au marcat definitiv gasindu-si expresie in magisteriul sau. Veacul care abia s-a incheiat a fost si unul al celor doua totalitarisme ? brun si rosu, nazismul si comunismul ("gemeni heterozigoti", Pierre Chaunu), ambele comportand derapaje genocidare cu vaste diferente specifice. Acest cadru i-a cristalizat o serie de optiuni etice personale pe care a avut privilegiul sa le institutionalizeze si apoi sa le mondializeze. Pe de alta parte, pe fundalul unor achizitii tehno-stiintifice in biologie, fara precedent, cu adevarat revolutionare, oncologul Van Rensselaer Potter creeaza termenul de bioetica si schiteaza primele linii ale noului domeniu. "Am ales ? scria el ? radacina bio pentru a reprezenta cunoasterea biologica, stiinta sistemelor fiintelor; si etica pentru a reprezenta cunoasterea sistemelor valorilor umane".
Punctele de vedere de etica aplicata (in practica medicala, dar si in cercetarea stiintifica in ansamblu ei, cu ce are ea mai pregnant, zona biologiei) intra in lumea universitara si academica prin Andre Hellegers, obstretician american de origine olandeza. Astfel de evenimente covarsitor de importante pentru istoria umanitatii, pentru om, descoperiri stiintifice, realizari tehnologice, fac ca institutii de mare forta simbolica si practica sa se aseze laolalta pentru a apara persoana umana in drepturile ei majore, definitorii. Crestinismul, in emergenta sa ca ansamblu religios, s-a raportat diferit la culturile timpului pe care le-a intalnit. Contributia siriaca este reconoscibila in viata liturgica. Dreptul si administratia Romei antice sunt vizibile in stipulatiile canonice ale bisericilor, in timp ce filosofia greaca a patruns edificiile teologice.
Am vorbit despre aceste lucruri care formeza o matricialitate pe care Ioan Paul al II-lea a preluat-o in exercitiul sau magisterial; el a avut instrumentele teoretice si practice pentru a face deosebiri de mare finete pe scara valorilor in toate domeniile pe care le-a abordat, constituindu-se intr-o autoritate moral-spirituala cu o acoperire planetara. Karol Wojtyla a fost un analist antropologic de mare forta. Problemele omului, ale valorii vietii umane, agresiunile la adresa acestor valori le-a discutat intr-o serie de documente; s-a adresat episcopatului, fidelilor sai catolici, crestinilor, tuturor oamenilor intr-o serie de scrisori enciclice dintre care mentionam: Fides et Ratio, ce se referea la raporturile dintre credinta si ratiune, fiind o enciclica filosofica; Veritatis Splendor, este un document cu profil moral, iar Evangelium Vitae este eminamente o enciclica bioetica.
Papa, inca din primele pagini ale acestui document, scrie: "Evanghelia iubirii lui Dumnezeu fata de om si Evanghelia vietii sunt o unica si indivizibila Evanghelie". Seful bisericii romane sanctioneaza deraierile depersonalizante la care sunt expusi bolnavii, copiii, batranii si imigrantii, situatii de maxima precaritate din viata omului.
Mentalitatea hedonista si depersonalizatoare este un ingredient major al optiunilor zilelor noastre la nivel de societate. Secolul XX, cum am amintit si mai sus, se distinge si prin atacurile masive impotriva vietii. Papa Wojtyla ca si succesorul sau Ratzinger, a luptat cu autoritate spirituala impotriva "dictaturii relativismului", sintagma deschizatoare de pontificat pentru Benedict al XVI-lea. Trupul este vazut doar ca materialitate. Primii afectati de aceste viziuni, de aceste noi nocivitati sunt: femeia, copilul, suferindul, bolnavul, varstnicul. Etica trebuie sa aiba ca pilon porunca "sa nu ucizi", care este subliniata in indemnul hristic al iubirii aproapelui.
Omul este "chip viu al lui Dumnezeu" si orice tendinta de a-l obiectualiza contrazice esenta tuturor corpusurilor de invataturi religioase care au autencititate divina.
Ioan Paul al II-lea infiereaza toate tipurile de avort, inclusiv cel eugenic, calificand si infanticidul ca o veritabila barbaritate. Crestinismul, constructiile sale morale, s-au regasit mereu alaturi de varii intelepciuni in lupta impotriva intreruperii de sacina, un pacat antiviata in general si antiom in special. Acestui flagel care, desi vine in bioetica prin zona istorica a ei, fiind de varsta similara cu eutanasia, modernitatea zilelor noastre i-a dat un relief nou pe care enciclica de care vorbim il abordeaza cu toata responsabilitatea. Porunca lui Dumnezeu nu e niciodata despartita de iubirea lui. Decalogica interdictie "Sa nu ucizi" este o cheie de deschidere a Evangheliei vietii pe care omul o primeste direct de la Dumnezeu. "Darul devine porunca iar porunca este ea insasi un dar", spune textul magisterial. El vorbeste cu autoritatea pe care Cristos a conferit-o lui Petru si urmasilor lui in comuniune cu episcopii Bisericii Catolice intarind judecata de valoare ca uciderea directa a unei fiinte nevinovate este intotdeauna in mod grav imorala, iar avortul provocat este un omor "al unei fiinte umane in faza initiala a existentei sale, cuprinsa intre zamislire si nastere". Pe fondul nevinovatiei absolute a persoanei careia i se interzice sa vina pe lume, se prefigureaza o conspiratie impotriva vietii, care cuprinde si barbatul, chiar si medicina, careia i se schimba fundalmente sensul, precum si ansamblul social care prin establishment-ul politic permite, si nu rareori impune legislatii abortive in numele unei libertati falsificate a femeii, in numele drepturilor omului. Papa discuta si problema limbajului folosit in pledoariile pro avort, prin care se incearca estomparea gravitatii problemei; eufemismele au rol de anestezic conceptual in aceste organizari teoretice unde nu se poate sa nu se observe resurgenta paganismului.
Manipularea genetica trebuie sa fie strict terapeutica, este obligatoriu ca aceasta sa se situeze pe sensul binelui personal al omului. "Producerea de fiinte umane selectionate in functie de sex sau de alte functii prestabilite" sunt atentate la valorile demnitatii umane, care in gandirea pontifului Wojtyla, are definitii bine articulate de o soliditate emergenta din Evanghelie.
In privinta reglementarii fertilitatii, trebuie sa fie fundamentala "autenticitatea interioara a iubirii conjugale". Sub liceitate morala sta numai inseminarea artificiala omologa. Fecundatia in-vitro este respinsa, lucru pe care stim ca-l fac si bioeticieni cu optiuni religioase diferite sau fara background religios. Maternitatea substitutiva este o alta problema cu care Vaticanul nu este de acord. Cum am mai subliniat, avortul direct "adica voit ca scop sau ca mijloc, constituie totdeauna o dezordine morala grava" spune textul enciclic. In ceea ce priveste embrionii, sunt considerate licite interventiile care respecta viata si integritatea acestora.
Diagnoza prenatala trebuie sa nu comporte riscuri "disproportionate" pentru copil si pentru mama si sa nu aiba vreo fateta eugenica. Terapia genetica este definita de Comitetul National Italian pentru Bioetica ca "introducerea in organism sau celule umane a unei gene, a unui fragment de ADN, care are efectul de a preveni sau trata o situatie patologica". Ea se adreseza celulelor somatice dar si liniei germinale si are caracter de admisibilitate in conditii pur terapeutice. In ceea ce priveste gametii sau embrionii in prima lor varsta, trebuie sa fie bine desenata linia frontului cercetarii stiintifice in vederea evitarii erorilor ce ar decurge de aici. Modificarea constitutiei genetice pe fondul indepartarii de idealul vindecator trebuie interzisa pentru ca ar afecta identitatea biologica si finalmente persoana cu care Dumnezeu este intr-un dialog ontologic.
Ingineria genetica alterativa, care ar diminua datul natural sau, dimpotriva, interventiile amplificatoare cu scop eugenic pozitiv sunt contrare principiului fundamental al antropologiei crestine, care spune ca omul este dupa chipul Creatorului in toata staturalitatea sa psiho-spirituala si fizica. In ce priveste diagnosticul prenatal, acesta folosit deficient, imoral creeaza o mentalitate care deschide "calea legitimizarii infanticidului, a eutanasiei".
Papa Wojtyla integreaza in contextul larg al omuciderii si pedeapsa cu moartea care, oricate motivatii i s-ar constitui in sistemele legislative, ramane un act ce sfideaza in mod grav iubirea crestina, un blocaj axiologic.
Pseudovalorile, superficialismele secundare secularizarii, evacuarii lui Dumnezeu din creatie sunt responsabile de acest ethos, intre altele si utilitarist, pentru care un anumit tip de viata este dezirabil. Eutanasia, care inseamna a pune stapanire pe moarte, provocand-o anticipat, este absurda si inumana. ("Cuvantul eutanasie este o pacaleala semantica", Christoph Von Schonborn). In Deuterenom este scris "Eu dau moartea si Eu dau viata". Enciclica Evangelium vitae precizeaza si cadrul esential al acestei importante probleme a bioeticii. Documentul preia definitia data de Declaratia Congregatiei pentru Invatatura Credintei: "prin eutanasie in sens strict trebuie inteleasa o actiune sau o omisiune care prin natura sa si in intentie provoaca moartea cu scopul de a elimina orice durere". Existentele vulnerabilizate de boli, de varsta inaintata pun probleme care, doar un etos eutanasiac in ascensiune, raspandire, le-ar putea solutiona. Evangelium Vitae ia in consideratie si incrancenarea terapeutica care are si o intindere, o dimensiune; peste anumite limite poate semana cu o interferare a vointei lui Dumnezeu, care este stapanul intregii vieti umane, moartea fiind capatul vizibil al acesteia, de fapt, un transitus spre vesnicie.
C.G. Jung investeste credintei in nemurire puterea de a da "vietii acea curgere netulburata in viitor de care are nevoie pentru a evita impotmolirile si regresiunile". Pontiful nu omite sa abordeze si locul ingrijirilor paleative "destinate sa faca mai suportabila suferinta in faza finala a bolii si sa asigure in acelasi timp pacientului o insotire umana adecvata".
Ecologia, fiecare palier al ei nu este omisa din discursul papal care rezuma responsabilitatile de adancime ale omului ce adesea este prada a unui instinct stapanitor si concomitent destructurant pentru mediul inconjurator. Habitatul natural al unor specii e afectat, restrans, diminuat, prin comportamente lipsite chiar si de simt biologic. Ioan Paul al II-lea in mesajul pentru celebrarea Zilei Mondiale a Pacii (1 ianuarie 1999) spune: "Pericolul unor daune grave aduse pamantului si marii, climei, florei si faunei cere schimbarea profunda a stilului de viata tipic civilizatiei moderne de consum in special in tarile cele mai bogate." Puterile date de Dumnezeu omului nu sunt absolute ele trebuind sa fie corelate cu interesele de existenta si bine ale intregii creatii. Nu putem vorbi de libertatea de "a uza si de a abuza" sau de a dispune de lucruri dupa bunul plac, pe pseudovalori care sunt arbitrare si individualiste.
Papa Wojtyla, in demersul sau pastoral si magesterial in acelasi timp, nu a lasat neabordata nici o problema importanta pentru om, in ultima instanta pentru specie. Pe linie bioetica nu putem sa nu observam ca pontificatul sau se suprapune pe constituirea si autonomizarea disciplinara a acestui domeniu, pe care il intretaie pe o multitudine de planuri, incat suntem indreptatiti sa vorbim chiar despre o bioetica wojtyliana, care are caracter personalist si se intemeiaza pe Revelatia divina.
Bibliografie
[1] Accatoli L., Karol Wojtyla ? omul sfarsitului de milenium, Casa de Editura Viata Crestina, Cluj Napoca, 1999;
[2] Astarastoaie V., Almos T.B., Esentialia in Bioetica, Ed. Cantes, Iasi, 1998;
[3] Besancon A., Dilemele Mantuirii, Ed. Humanitas, Bucuresti;
[4] Barrere I., Lalou E., La dossier confidentiel de l?euthanasie, Ed. Stock;
[5] Engelhardt H.T. jr., The Foundations of Christian Bioethics, Swets & Zeitlinger Publishers;
[6] Frossard A., Nu va temeti! Convorbiri cu Ioan Paul al II-lea, Editura Viata Crestina, Cluj-Napoca, 1994;
[7] Guy A., Pour une mort plus douce, Arlea-Corlet ADMD;
[8] Harakas S.S., Health and Medicine in the Eastern Orthodox Tradition, Crossroad New York;
[9] Ioan Paul al II-lea, Sa trecem pragul sperantei, Ed. Humanitas, Bucuresti;
[10] Ioan Paul al II-lea, Planul lui Dumnezeu, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1999;
[11] Ioan Paul al II-lea, Iubire si responsabilitate, Ed. MC, Bucuresti;
[12] Ioan Paul al II-lea, Evangelium vit?;
[13] Ioan Paul al II-lea, Veritates Splendor;
[14] Sgreccia E., Tambone V., Manual de bioetica, Arhiepiscopia Romano-Catolica, Bucuresti, 2001;
[15] Scripcaru Gh., Ciuca A., Astarastoae V., Scripcaru C., Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului, Ed. Polirom, Iasi, 1998;
[16] Schonborn V.C., Oamenii, Biserica, Tara, Ed. Anastasia, 2000.
anunturi
