Clonarea umana era candva doar o ambitie inca nerealizata, un vis.
Cu timpul insa, a devenit o realitate pe care societatea contemporana nu este pe deplin pregatita sa o primeasca, deoarece clonarea reprezinta una dintre cele mai controversate realizari ale stiintei moderne.
In prezent sunt cunoscute doua mari directii de dezvoltare a clonarii: reproductiva si terapeutica, fiecare dintre acestea posedand scopuri si limite diferite.
In momentul in care noul embrion este obtinut, acesta poate evolua distinct: fie se dezvolta in vederea obtinerii unui individ (clonare reproductiva), fie, daca ii este extrasa informatia genetica, este lasat sa evolueze in directia unei linii celulare (clonare terapeutica).
Metoda cea mai practicata astazi, care sta la baza atat a clonarii reproductive cat si terapeutice, este transferul nucleului celulelor somatice ("somatic cell nuclear transfer").
Aceasta reprezinta o tehnica prin care nucleul unei celule somatice ce apartine organismului care se doreste clonat este introdus intr-un ovocit, din care, in prealabil, nucleul a fost extras.
Avand in vedere ca nucleul contine "aproape" toata informatia genetica, ovocitul "gazda" se va dezvolta intr-un organism cu ADN-ul nuclear identic din punct de vedere genetic cu al organismului donor.
Istoric
La sfarsitul secolului al XIX-lea August Wiessmann descoperea ca informatia genetica a unei celule se diminueaza cu fiecare diviziune celulara, iar Walter Sutton demonstra in anul 1902 ca, in cromosomi, se afla stocata intreaga informatie genetica.
In 1928 Hans Speman a creat un experiment prin care realiza primul transfer nuclear si, in acea perioada el isi inchipuia un experiment "fantastic" "transferul nucleului unei celule intr-o celula fara nucleu " experiment pe care astazi cercetatorii il pot realiza cu usurinta.
Mormolocii au fost primele animale clonate de catre Brigs si Kings in anul 1952.
Termenul de "clona" a fost creat abia in anul 1962 de catre J.B.S. Haldane.
Cativa ani mai tarziu, in 1978, David Rorvick lansa cartea "Clonarea unui om" care se referea la clonarea unui miliardar. Cu toate ca nu a fost decat o carte ce apartinea literaturii S.F., in acea perioada, ea a provocat un imens scandal inca din momentul lansarii.
Primul animal clonat din celule adulte a fost oita Dolly in anul 1996, chiar daca anuntul acestei realizari a fost facut public abia la inceputul anului 1997. Echipa de cercetatori de la centrul din Edinburg - Scotia era condusa dr. Ian Wilmut.
Tot in anul 1997 exista informatii contradictorii conform carora s-ar fi realizat clonarea unor specii de maimute (rhesus monkeys).
In aceeasi perioada dr. Richard Seed anunta planul sau de a initia clonarea umana si declara intr-un interviu ca "suntem gata sa devenim una cu Dumnezeu. Suntem pe cale sa avem aproape tot atata cunoastere si putere cat are Dumnezeu. Clonarea este primul pas serios in a deveni una cu Dumnezeu."
O filosofie foarte simpla. Fata de aceasta declaratie pe cat de simpla, pe atat de cutremuratoare, insusi dr. Ian Wilmut a avut o reactie puternica considerand-o ca fiind "ingrozitor de neetica".
Dr. Ian Wilmut impreuna cu echipa sa reusesc in martie 2000 sa cloneze primii porci, ale caror organe vor putea fi utilizate ca sursa pentru organele de transplant.
Clonarea umana
Clonarea umana este posibila, dar si foarte probabila in viitorul apropiat. Directorul de la Institutul Roslin din Edinburg, unde a fost creata Dolly, dr. Harry Griffin a tinut sa atraga atentia comunitatii stiintifice internationale asupra faptului ca experientele de clonare umana presupun o serie de esecuri inacceptabile, dar inerente unei tehnici aflate la inceputuri: noi nascuti morti, mortalitate infantila crescuta, aparitia unor neoplazii si riscul imbatranirii precoce. De exemplu, pana la clonarea reusita a oitei Dolly au existat nu mai putin de 277 de incercari nereusite.
Chiar daca clonarea diferitelor specii de animale s-a perfectionat in ultimii 10 ani, rata de succes prezentata de catre cercetatori ramane inca sub 5%.
Un aspect foarte important in ceea ce priveste clonarea umana este faptul ca o clona nu reprezinta o copie xerox a unui individ. O clona este identica unei persoane doar din punct de vedere genetic. In plus la conturarea personalitatii unui individ contribuie mediul inconjurator si experientele de viata ale acestuia.
Care sunt scopurile pentru care procesul de clonare este atat de interesant pentru unii, pe langa evident dorinta de senzational si de celebritate?
In primul rand prin intermediul clonarii umane reproductive s-ar putea produce persoane frumoase, geniale, cu calitati exceptionale si astfel ni s-ar oferi "sansa" de a deveni o specie perfecta, ai carei indivizi vor fi copii ale lui Einstein, Beethoven, Shakespeare si Michelangelo.
Dar ne imaginam o astfel de omenire sau ne-am dori sa traim doar printre oameni perfecti?
Prin clonare umana s-ar oferi sansa cuplurilor care se afla in imposibilitatea de a avea copii de a deveni parinti sau
s-ar putea interveni in zestrea genetica a individului pentru a evita combinatiile genetice "nefericite" intre genele masculine si cele feminine.
In ceea ce priveste clonarea umana terapeutica, scopurile ii sunt mult mai bine definite: posibilitatea de a vindeca boli grave, precum Alzheimer, Parkinson, sindrom Down sau diabet, pentru care pana in prezent nu s-a gasit nici o solutie. Un alt scop pentru acest tip de clonare este gasirea de noi surse de organe sau tesuturi pentru transplant.
Ca orice alta tehnica, clonarea are si ea limite. Este imposibila obtinerea de clone identice, "exacte". Identitatea materialului genetic dintre cel clonat si clona sa este de 99,7%, restul pana la 100% fiind reprezentat de ADN-ul extranuclear, de exemplu mitocondrial. Cei 0,3% par un procent insignifiant, dar avand in vedere ca genomul cimpanzeilor este identic cu cel uman in proportie de 98%, cei 2% reprezinta multiple diferente. Asadar, si cei 0,3% pot realiza diferente pe care putini dintre noi si le-ar putea imagina in acest moment.
O alta problema care trebuie luata in calcul cand ne gandim la procesul de clonare este instalarea imbatranirii precoce la organismele clonate. Aceasta se datoreaza scaderii progresive a dimensiunilor si pierderii capacitatii de regenerare a celulelor provenind de la organisme adulte. Dar, printr-o mai buna manipulare a ADN-ului si prin intelegerea mecanismelor prin care ADN-ul se modifica la fiecare diviziune s-ar putea solutiona si astfel, elimina o serie de impedimente.
In ceea ce priveste legislatia in vigoare aupra clonarii umane exista inca dezbateri aprinse si vor mai aparea modificari in urmatorii ani. In S.U.A. se interzic fondurile federale pentru cercetarea in domeniul clonarii umane, dar nu exista legi care sa interzica complet acest proces.
In Marea Britanie clonarea terapeutica, in prezent, este aprobata doar sub licenta "Autoritatii pentru fertilizare umana si embriologie" ("Human Fertilisation and Embriology Authority"). In august 2004 un proiect ce viza clonarea terapeutica pentru solutionarea cazurilor de diabet, boala Parkinson si Alzheimer a fost aprobat si astfel, li se permitea cercetatorilor din Newcastle sa studieze aceste noi posibilitati de tratament.
In Australia clonarea umana este interzisa dar mai exista inca discutii in ceea ce priveste clonarea terapeutica. Franta a interzis initial clonarea terapeutica, dar in prezent, se incearca revenirea asupra pozitiei sale, in sensul acceptarii cercetarilor de acest tip. Prof. Claude Sureau, fost presedinte al Academiei Medicale Franceze explica aceasta schimbare de pozitie: "Daca nu vom face cercetarile noastre, vom fi obligati, intr-o zi sau alta, sa cumparam aceste linii celulare din Statele Unite".
Care ar fi motivele pentru care am putea fi de acord cu clonarea?
Un prim motiv ar fi unul egoist, din narcisism, din dorinta de proprie perpetuare. Urmeaza apoi motive, considerate, mai intemeiate: pentru inlocuirea unui copil decedat pentru a atenua astfel durerea produsa de pierderea acestuia sau, prin clonare, s-ar putea oferi sansa cuplurilor ce sufera de infertilitate sa dea nastere la copii care sa poarte mostenirea genetica macar a unuia dintre parinti.
Cuplurile de homosexuali sau lesbiene ar putea avea posibilitatea clonarii unuia dintre parteneri, putand deveni, astfel, "parinti".
Persoanele care sufera de boli genetice rare (exemplu: hemofilie) si care isi doresc sa devina parintii unor copii sanatosi ar putea rezolva aceasta problema. Prin clonarea partenerului sanatos dintr-un cuplu supus riscului de a avea copii afectati de o boala ereditara s-ar elimina riscul nasterii unor copii bolnavi.
O alta posibilitate de aplicatie a clonarii terapeutice umane ar fi clonarea pentru tesuturi si organe necesare transplantului. Avand in vedere lipsa acuta de organe pentru transplant si incercarile disperate ale specialistilor de a gasi noi surse, organele si tesuturile obtinute prin clonare umana ar putea rezolva o parte din aceste probleme.
Intrebari fara raspuns...
Ceea ce ar rezulta prin procesul de clonare umana, ar fi, fara indoiala, tot oameni. Dar care ar fi statutul lor printre ceilalti oameni ?, Care ar fi relatia dintre persoana clonata si clona sa?, Ar fi oare frati gemeni ? sau ar avea relatie tip parinte-copil ? Avand in vedere ca poate fi clonata atat o femeie cat si un barbat, inseamna ca ii poate fi mama sau tata.
Dar daca de exemplu, persoana clonata ar ucide o clona de-a sa, cum ar fi considerat acest gest din punct de vedere legal: o crima sau o sinucidere?
Este omenirea pregatita din punct de vedere psihologic sa accepte popularea Terrei cu persoane despre care nu stim aproape nimic ?, Vor avea clonele o identitate sau o memorie proprie, sau vor depinde doar de "originalul" lor ?
Toate aceste puncte sensibile nu isi gasesc raspuns in prezent si ele vor constitui subiectul dezbaterilor bioetice, si nu numai, inca mult timp de acum inainte.
B i b l i o g r a f i e
[1] Astarastoae V., Trif Almos Bela (1998), Essentialia in Bioetica, Editura Cantes, Iasi, 1998;
[2] Engelhardt Jr. H.T., Fundamentele bioeticii crestine. Perspectiva ortodoxa, Editura Deisis, Sibiu, 2005;
[3] Grancea O., Ce este clonarea?, Editura Teora, Bucuresti, 1999;
[4] Ionescu R., Problematica inceputului vietii umane in etica biomedicala contemporana. Implicatii teologice, extras din vol. Stiinta si teologie. Preliminarii pentru dialog, 2001.
anunturi
